Badminton la Jocurile Europene 2019! | Federatia Romana de Badminton

Pagina oficiala a Federatiei Romane de Badminton

Blog

Badminton la Jocurile Europene 2019!

📁 news 🕔19.June 2019
Badminton la Jocurile Europene 2019!

Romania va fi din nou reprezentata la a doua editie a Jocurilor Europene de la Minsk 2019!

Tara noastra a reusit sa califice un sportiv la a doua editie a Jocurilor Europene de la Mink, care se vor desfasura in perioada 21 iunie – 02 iulie 2019, in capitala Belarusului. Este vorba despre jucatorul Filimon Collins Valentine (CSU UVT Timisoara), care a reusit sa se califice direct la aceasta competitie, dupa o campania de calificare inceputa la jumatatea anului 2018.

La acest succes a contribuit enorm sprijinul si increderea primita din partea Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, care a finantat cea mai mare parte a cheltuielilor sportivului de participare la competitii internationale, avand ca obiectiv strangerea de puncte in clasamentul mondial de seniori. De asemenea, prin intermediul fondurilor puse la dispozitie de Ministerul Tineretului si Sportului, s-a reusit finantarea campaniei de calificare si in prima parte a anului 2019.

Este prima calificare a unui sportiv roman la un eveniment de asemenea dimensiuni, venita in urma unei campanii de calificare ce a avut ca obiectiv Jocurile Europene de la Minsk (precedentele participari fiind pe baza de wildcard).

Alaturi de sportivul legitimat la Timisoara, dar care se pregateste in Austria, va face deplasarea doamna Florentina Constantinescu, antrenoarea loturilor nationale de seniori.

Mai multe informatii legate de competitia de badminton de la Minsk, puteti urmari accesand urmatoarea pagina: http://events.badmintoneurope.com/cms/?cmsid=340&pageid=17009

Share this article with friends